VIDEO | Dan Cărbunaru, despre greva profesorilor: Negocierile s-au încheiat. Ordonanța de urgență, publicată în Monitorul Oficial

Publicat: 01/06/2023, 15:11
Actualizat: 01/06/2023, 17:31

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat joi că ordonanța de urgență referitoare la educație a fost adoptată, aceasta incluzând solicitările sindicatelor.

UPDATE. Ordonanța de urgență a fost publicată joi după-amiaza în Monitorul Oficial

„Ordonanța de creștere #imediată a veniturilor profesorilor și personalului nedidactic a fost publicată în Monitorul Oficial. Dar acest lucru trebuie completat printr-o reformă consistentă a salarizării din sistemul de învățământ. Iar acest lucru se va întâmpla chiar de anul viitor, când viitoarea lege a salarizării unitare va fi aplicată. Voi continua să am toată deschiderea pentru dialog și pentru găsirea unor #soluții realiste și aplicabile, care să aducă mai multă dreptate în sistemul de învățământ. Acesta este doar primul pas! Mai mult, mi-am #asumat clar că viitorul Guvern va continua – cu și mai multă forță – să redea respectul și demnitatea cuvenite dascălilor”, a anunțat Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Știrea inițială. Declarația a fost făcută în cadrul unui briefing de presă la care au participat, pe lângă Cărbunaru, și miniștrii Educației și Muncii, Ligia Deca, respectiv Marius Budăi.

„Astăzi putem practic să vă anunţăm că negocierile au luat sfârşit în legătură cu aceste solicitări. Din dispoziţia primului ministru, începând de astăzi domnul ministru al Muncii Marius Budăi va intensifica dialogul cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie pe tema grilei de salarizare din viitoare legea salarizării, iar doamna ministru a Educaţiei Ligia Deca va continua discuţiile cu reprezentanţii sindicatelor pentru contractul colectiv de muncă”, a precizat Dan Cărbunaru.

Întrebat dacă greva a luat sfârşit, Cărbunaru a spus: „negocierile au luat sfârşit, acesta este mesajul pe care îl transmitem public”.

El a explicat că Executivul este deschis la dialog, discuţiile urmând să continue cu cei doi miniştri.

„Guvernul este deschis la dialog. Tocmai ce s-a încheiat un nou dialog care este destinat activităţilor viitoare pe care doamna ministru Deca şi domnul ministru Budăi trebuie să le deruleze împreună cu reprezentanţii cadrelor didactice, tocmai pentru a îmbunătăţi sistemul educaţional din România. O parte din mecanismele care vor contribui la îmbunătăţirea acestui sistem educaţional ţin într-adevăr de componenta salarială. Acesta este rolul ordonanţei de urgenţă adoptată astăzi în Guvern şi care reflectă exact solicitările pe care le-au lansat în deschiderea dialogului cu Guvernul reprezentaţii sindicatelor (…) Când am vorbit despre faptul că negocierile s-au încheiat m-am referit la faptul că deja Guvernul astăzi a adoptat solicitările pe care sindicatele le-au pus pe masa Guvernului la debutul dialogului nostru”, a explicat Cărbunaru.

Ligia Deca: „Ne dorim ca, după aceste zile libere, să putem reveni cu toţii la şcoală”

La rândul său, Ligia Deca a spus că Executivul speră ca, odată cu adoptarea acestei ordonanțe, greva profesorilor să ia sfârșit, iar activitatea instituțiilor de învățământ să revină la normal.

„Ne dorim ca, după aceste zile libere, să putem reveni cu toţii la şcoală reluând procesul educaţional. Cu toţii am fost martori, în ultimele două săptămâni, a unor mişcări de protest în rândul cadrelor didactice şi a personalului din învăţământ care au adus în prim plan nevoia de sprijin pentru educaţie. Am auzit vocea tuturor şi demersurile realizate de către coaliţie şi puse în fapt de către Guvernul României sunt un semn. În acest sens, am comunicat zilnic, uneori de mai multe ori pe zi, în diferite formate la nivel guvernamental, dar şi la nivelul Ministerului Educaţiei cu reprezentanţii cadrelor didactice şi am căutat soluţii. Sigur că mai avem multe de făcut pentru a ajunge să avem acel sistem, însă, practic, prin actul normativ adoptat astăzi reuşim să acoperim solicitările publice ale cadrelor didactice. Creşterile salariale reprezintă măsura cu efect imediat, acel 1.000 lei brut adăugat în baza salarială pentru cadrele didactice şi didactice auxiliare şi cei 400 lei brut pentru personalul nedidactic”, a afirmat Deca.

Ministrul a vorbit și despre creșterile salariale efective.

„Dacă ne referim la bază, deci fără creşterile legate de dirigenţie, învăţământ special, un profesor cu studii superioare debutant are acum, fără niciun fel de alt spor, 2.376 pe net şi ar ajunge la 2.956 tot pe net. Un profesor studii superioare de lungă durată, grad didactic definitiv cu experienţă între cinci şi zece ani, ar primi de la salariul actual fără niciun fel de spor, de la 2.713 va primi 3.365 net. Asta înseamnă de la 4.678 la 5.802 pe brut, iar un profesor studii superioare, grad didactic 1, peste 25 de ani vechime, va trece de la 3.985, din nou fără niciun spor, fără nicio creştere, fără gradaţie la 4.707 net”, a explicat Ligia Deca.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Obligație pentru românii care au copii. Justiția a dat verdictul. Ce nu pot face în...
Taxa de drum 2024. Ce trebuie să verifice șoferii
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unii angajați au început să-și ia concediu fără să le mai spună șefilor
×